Mă întreb care e fericirea în viață.
Dacă ar fi să recurg la o comparație, aș spune:
zecele e al Domnului.

Alte analogii nu mai găsesc,
din pricina unei compensații implacabile
care te ține într-un dubiu constant.
Atunci descoperi dualitatea firii:
ar zburda spre tot ce e tentant,
dar gândul de a crea pentru posteritate
o ancorează în singurătate.

Vreau să inventez 
o nouă soartă pentru personaje,
dar dacă notațiile mele sunt avion supersonic
și nu sunt eu pasager?

Imaginea celui pus la zid
pentru păcatul de a fi strigat „Ura!”
în fața tărâmului visat
îmi hărțuiește privirea.

Dacă personajul n-ar fi avut puterea
de a se salva din starea
pe care i-am fixat-o în spinare
ca pe un sac de oale,
încercarea lui nu ar fi avut niciun rezultat.