Cântul I

Zeii, a căror putere (veghe),
surprinsă de amploarea luptei recente, 
se lasă ca o pradă somnului vânător,
înainte de a-și întinde, 
pe mari paturi de rouă,
constituția clară de abur și piatră,
au tras, de o sfoară albastră, soarele, 
în eclipsă, 
în locu-i mocnind un jar de vacanță.
Ruguri nestinse torc, peste tot, vini concrete
și, în aer, păsări pâlpâitoare mor,
ca vorbele pe buzele muribunzilor.
Supremă audiție a felului de arderi 
se întâmplă în timpane, 
dar aheii își spun 
că este vuietul luptei oprit să se adape 
cu pacea din caracterul lor.
O gură flămândă și mare parcă ar dormi peste ei,
amenințând să le rupă din piepturi liniștea, 
când aceasta se așterne în purul lor cord.
De ce aheii, totuși, acceptă 
gura aceasta să dormiteze în armura lor?
Așteaptă vorbe plăcute de la ea, să le propage în aer, 
cu buze răsfrânte să treacă în răsunet sentimentul de vatră.
Este o înfățișare moale de gură,
ca în desene, sclipind ca o proteză de porțelan, 
când buzele-și mișcă.

Ahile e stăpânul speranței, 
al taberei care lui Zeus nu-i place. 
Oricât de mult mobilul iubirii distruse 
l-a speriat, 
Ahile ascultă, în noapte, zborul 
visului insuflat de Zeus înspre el.  

Hades are un cuprins de suflete 
sub palmă, 
sub titlul Pieriți în războiul troian.
Ideea zilelor, care au rămas netrăite,
agită mult sufletele de sub capac, 
care își caută corpul primar. 
Pe câmpuri, 
mari câini și hultani destramă,
din cauza foamei lacome, 
leșurile.