Într-o ființă putredă, aflată în uzul bolii și al nefericirii, valurile existenței au dezlegat avântul de a se vindeca, precum valurile fură, de la mal, bărcile neatente. Avântul sta, ca un picior de cupă, sub visuri.
Helveții,
împinși de lipsa tuturor lucrurilor,
au trimis soli la el,
în legătură cu predarea.
După ce l-au întâlnit pe drum
și s-au aruncat la picioarele lui Caesar,
după ce, vorbindu-i rugător, i-au cerut pace plângând
și după ce el, Caesar, a poruncit ca ei să aștepte
sosirea lui în acel loc, în care se aflau atunci,
s-au supus.
Hades are un cuprins de suflete sub palmă, sub titlul Pieriți în războiul troian. Ideea zilelor, care au rămas netrăite, agită mult sufletele de sub capac, care își caută corpul primar. Pe câmpuri, mari câini și hultani destramă, din cauza foamei lacome, leșurile. Zeii sunt derutați... În grabă, ei scot aceste suflete de foști soldați, de sub palma lui Hades, când nu-i atent să vămuiască multe, și le cară în spate, în tumultul infernal de pe câmpul de bătălie. Se mai întâmplă ca firea de zeu să aibă decădere și, pentru a se ridica, să caute sprijin în mediul apropiat. Pumnii aceștia, ieșiți de sub capac, în soarele părelnic, se entuziasmează și cred că pentru ei e pregătită rumoarea din Olimp. Fiindcă au lăsat ca unii oșteni să fie uciși înainte de vreme, zeii le duc sufletele în spate - peste tot pe unde ei se înalță în zbor, cu trebi de aranjat planeta. Astfel, și în Olimp, au ajuns defecte umane, ca neatenția de a fi lovit cu sabia în spate (și nu avântul din clipa ultimă, care nu s-a dus în moarte și a stăruit drept model cobeligeranților) și războiul scârțâia. Acțiunile deveniseră ațe în mâinile dibace ale lui Zeus, care el însuși părea o babă lucrătoare la macate, iarna. În arcuri, astfel de sfori stau încordate, ale supremului păpușar. Săgeata este în declin din starea așteptării.
Cântul I Zeii, a căror putere (veghe), surprinsă de amploarea luptei recente, se lasă ca o pradă somnului vânător, înainte de a-și întinde, pe mari paturi de rouă, constituția clară de abur și piatră, au tras, de o sfoară albastră, soarele, în eclipsă, în locu-i mocnind un jar de vacanță. Ruguri nestinse torc, peste tot, vini concrete și, în aer, păsări pâlpâitoare mor, ca vorbele pe buzele muribunzilor. Supremă audiție a felului de arderi se întâmplă în timpane, dar aheii își spun că este vuietul luptei oprit să se adape cu pacea din caracterul lor. O gură flămândă și mare parcă ar dormi peste ei, amenințând să le rupă din piepturi liniștea, când aceasta se așterne în purul lor cord. De ce aheii, totuși, acceptă gura aceasta să dormiteze în armura lor? Așteaptă vorbe plăcute de la ea, să le propage în aer, cu buze răsfrânte să treacă în răsunet sentimentul de vatră. Este o înfățișare moale de gură, ca în desene, sclipind ca o proteză de porțelan, când buzele-și mișcă. Ahile e stăpânul speranței, al taberei care lui Zeus nu-i place. Oricât de mult mobilul iubirii distruse l-a speriat, Ahile ascultă, în noapte, zborul visului insuflat de Zeus înspre el. Hades are un cuprins de suflete sub palmă, sub titlul Pieriți în războiul troian. Ideea zilelor, care au rămas netrăite, agită mult sufletele de sub capac, care își caută corpul primar. Pe câmpuri, mari câini și hultani destramă, din cauza foamei lacome, leșurile.