Vara, 
soarele urcă mai repede în cer,
treaptă cu treaptă,
pe o scară vertiginoasă 
(a dorinței 
oamenilor de căldură),  
construită în iarnă, 
lângă focul din cămin. 

Pe strada îngustă, două rânduri 
de mașini în contrasens 
claxonează, speriind un graur, 
poposit pe creangă,
pentru un răgaz și el, 
din zborul lin 
prin cerul ca o pânză caldă. 

Un bărbat (în cămașa colorată strident)
trage un căruț pe stradă.  
Unde se gândește să ajungă?
Vârsta, la fel ca pe femeia apărând din curte, 
l-a șubrezit mai rău decât natura 
a zbârcit trunchiul teiului, 
unde am parcat, 
la umbră. 
Cu ochii în scoarță, 
priveghez un traseu de furnici 
ducând în spate gândul meu, care mă unește 
cu florile superioare ale pomului mirositor. 

De la volan, dimineața, oprind mașina 
lângă o fabrică de textile, 
al cărei țăcănit se aude ca bătaia de ceas,
văd, în față, o stradă lungă, 
presărată cu becuri. 

Of! când vei avea telefonul sub nas,
ca să-mi întrezărești, somnoroasă, mesajul?
Da, știu, prea multe mesaje 
pentru o dimineață, al cărei început 
a bătut la ușă. 

Ce trebuie să fac, 
pentru a te împăca puțin? 
Să desțelenesc o fântână, 
cu sapa în grădină prelung să dau,
până aud, sub lamă,
sunetul de aur tăcând în comoară? 
 

Vine primăvara și noi nu o vedem!

De la volan, dimineața, oprind mașina 
lângă o fabrică de textile, 
al cărei țăcănit se aude ca bătaia de ceas,
văd, în față, o stradă lungă, 
presărată cu becuri. 

Of! când vei avea telefonul sub nas,
ca să-mi întrezărești, somnoroasă, mesajul?
Da, știu, prea multe mesaje 
pentru o dimineață, al cărei început 
a bătut la ușă. 

Ce trebuie să fac, 
pentru a te împăca puțin? 
Să desțelenesc o fântână, 
cu sapa în grădină prelung să dau,
până aud, sub lamă, 
vibrare de comoară? 

Vine primăvara și noi nu o vedem!

Ce mult și-ar dori în locul meu

strămoșii mei din cer să mănânce înghețată.

Văzându-mă,

ar ști că sacrificiul lor pe pământ

nu a fost degeaba,

dacă eu, fără grijă, mă delectez

cu înghețata de ciocolată la cornet.