Stau cu tine de vorbă în amurg
și tot ceea ce simt 
știu că aș putea să afirm în o mie de variante.
Mă întreb însă care dintre ele 
ar fi mai potrivită pentru tine, 
iubita mea, 
care ar fi menită a-ți aduce sufletul 
mai aproape de mine. 
Cumpăna pe care o am,
în momentul discernerii variantei, 
mă face să mă bâlbâi cumplit,
dar tu, cunoscând proverbul: 
„Așchia nu sare departe de trunchi”,
umbli cu mintea după vorbele mele, 
care mă reflectă, 
oricât de disparate acestea par.  

Când moșica din vale ne ungea cu miere 
felia de pâine (scoasă din țest),
cu mai mare tragere de inimă 
felia lui Dan Ilie, care îi era nepot, 
mă gândeam eu că astăzi, 
la ani lumină distanță,
tot pe o terasă 
de casă, la început de iunie, 
voi mânca, în voie mai largă, 
întingând bucăți de pâine în borcănelul de miere
și Dan Ilie va fi fiind putregai în pământ?

Voioșia regulilor „Du-te / vino!” a înălțat în soare,
ca pe un balon de săpun, 
ziua aceea de vară, 
în care ne-am zbenguit. 
Și acum, brațele mă dor de la cât am forțat 
la sfoară, 
ca marinarii strângând pânzele în curând. 

O pasăre aterizează la robinetul 
din grădină. Bea câte un strop,
se uită în sus, vede în reflexia apei altceva 
decât îi oferă priveliștea frontală
și nu-i face față,
apoi bea iar... Se aruncă, 
în zbor neașteptat, 
spre căpățâna albă a unei cepe și încearcă
a rupe, cu osteneală zvâcnită, un fulg 
sau ceva potrivit a-i aranja burta.
Ea crede că o prind în carte 
și decolează în piersic, pe ram. 
În timp ce scriu, 
alta sau, posibil, tot cea de ieri 
are în cioc niscaiva iarbă mai uscată,
s-o ducă sus, în cuibul populat de pui. 
În urmă, 
o furnică în viteză își caută povara,
pentru a-și măsura puterile. 
Uite cine face tranziția de la preocupările umane,
la acelea ale vietăților- furnica în zi mare!
I se pare că este însăși macaraua 
în stare să  ridice umbra paharului meu, 
la nivelul unui bot de cimpanzeu 
de pluș, aruncat pe șezlongul din soare.