Caiet, anul 1997. Întrebări

Caiet, anul 1997. Întrebări…
Ce poteci ar fi traversat marea, 
dacă ar fi venit dinspre uscat,
de la umbra pomului vieții în rai, 
lăcuit de soartă, 
însă puțin scrijelit, de la căderea mărului, 
ca să ajungă în uriașa ei albie? 
Eforturile acestea le-ar fi făcut 
numai și pentru a susține vaporul 
și de a forța mintea omului să zboare 
într-o infinitate de soluții, de a o traversa.
Marea vine în valuri, rând pe rând, 
ca, până la urmă, toți stropii, care o formează,
să revadă uscatul. 
Bătrânețea i-a stricat suplețea 
și nu mai umblă pe poteci, decât în amintirea lumii, 
mai oprește marea, în străfunduri, 
câte un om, să-l întrebe de vorbă... 
A strâns chiar sute de trupuri, 
a căror gură și-a isprăvit vocabularul 
în lupta cu valul. A mai adunat și corăbii,
să-și culce pe scândura lor capul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *