​Am dat din întâmplare peste filmare:
C. B. era viu,
clipea din ochi,
bea apă,
avea emoții...

​E viu în peliculă,
dar acum nu-i mai pasă —
e în pământ,
iar viermii îl devorează.

​Volumul al doilea de amintiri...
nu știu în ce stare a rămas,
dacă s-a mai apucat de el.
Însă o secvență din primul îmi vine în minte:
spectacolul în care a trecut pe lângă Florin Piersic —
actorul i s-a părut foarte înalt,
deși nici el, C. B., nu era mic de statură.

​L-am întrebat pe WhatsApp de sănătate.
Nu mi-a mai răspuns.
Din tăcerea de pe ecran,
din dreptul numelui lui,
urca întrebarea firească:
oare i s-a întâmplat ceva de nu a reacționa?

​În acel timp, moartea îl lua,
îl răpea din lumea aceasta.

Se retrăgea tăcut din fotografiile
pe care le posta pe Facebook din vacanțe...
Oare când se poza în soare,
se gândea că, în curând, 
va intra sub pământ?
Că propriul corp îl va trăda,
purtând în tăcere atacul fatal
al bolii pe care o tolera?