Tu ești piatra care dă scântei,
când te ating numai cu privirea.
În intimitate,
tu ești eu,
atât de expansivă! Îmi înapoiezi
căldura, cu ambele mâini
și, mai ales, cu sufletul tău profund.
Cosmosul tulburător
este mai slab decât vorbele tale,
șoptite cel mai ușor.
Nădejde,
la masă cu tine,
nu mai am decât în carte:
o voi deschide, cu înfrigurare,
pentru a-ți lectura ceva destins.
Sprijinită în cot,
începi să râzi, tot mai apropiată de mine.
Un amalgam de trăiri
transformă casa în lumini.