Tu ești piatra care dă scântei văzduhului, 
când te ating numai cu privirea.

În preajma ta, 
eu cu mine voi comunica dublu,
regăsindu-mă în căldura,
pe care mi-o înapoiezi,
cu sufletul. 

Astrele se pierd într-un zvon,
mai slab decât silabele tale,
spuse cel mai ușor, 
înainte de îmbrățișare. 

Nădejde, 
la masă cu tine, 
nu mai am decât în carte: 
o deschid, pentru a-ți lectura ceva.
Te apropii de mine, 
cu ochii, umezi de emoție
și râzi...

Un amalgam de trăiri.