Din caietele mele, anul MCMXCV. Traduceri (3): Într-adevăr, Augustus…

Într-adevăr, Augustus a ridicat cu ajutoare pentru dominație pe Claudius Marcellus, pe fiul surorii, foarte tânăr, pentru pontificat, pe Agrippa, necunoscut locului, tovarăș de serviciu militar și pentru victoria asociaților- l-a numit în două consulate consecutive, iar după moartea lui Marcellus, l-a luat ginere; pe Tiberius Nero și pe Claudius Drusus, fiii lui vitregi, i-a înnobilat cu numele de „imperator”, chiar atunci, în casa lui.

Pe cei născuți din Agrippa, pe Gaius și Lucius, îi indusese în familia cezarilor și încă dorise foarte arzător să fie numiți fruntași ai tinerilor, să fie fixați consuli, deși aceștia încă nu lepădaseră toga de copil.

După ce Agrippa s-a săvârșit din viață, pe cei doi, pe Gaius și Lucius, destinul prea grăbit sau viclenia mamei vitrege, Livia, i-a înlăturat: Lucius Caesar mergea la armatele spaniole, iar Gaius revenea, fără nicio putere, din Armenia, slăbit de rană.

Și Drusus fiind mort – acolo toate se apropiau de sfârșit. Nero, unul dintre fiii vitregi, a fost luat părtaș la puterea tribuniciană și pentru toate armatele era prezentat pe față, nu ca înainte, prin meșteșugurile ascunse ale mamei. Nero l-a înlănțuit pe bătrânul Augustus până acolo, încât acesta l-a izolat (aruncat) pe unicul nepot, pe Agrippa, pe insula Planasia. Agrippa era peste măsură de mândru, prin puterea corpului.

Și pe Hercule! pe Germanicus, născut din Drussus, l-a chemat de la conducerea celor opt legiuni și i-a poruncit să se lase adoptat de către Tiberius, deși în casa lui Toberius era deja un fiu tânăr, totuși, acesta stăruia să fie mai mulți, de sprijin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.