Într-o iubire,
orice discurs, care urmează întâlnirii de taină,
trebuie să indice, după înțelegere,
obiectul trăirii, ca în formulele: Este vorba despre...
Urma tălpilor goale pe nisip,
în apropierea zbuciumului mării de fum,
limpezește obiectul și tendința spre modernul romantism.
Poetul, care va fi trecut pe acolo,
se va încurca, între atâtea semne de pași, amuțind,
dar un sociolog, venit pentru corecta măsurare a iubirii,
va observa echilibrul dintre ele
și, poate, va vorbi despre clasicismul relațiilor,
dacă marea, într-un nepotolit consemn,
își va întârzia valul spre țărmul de acum al constatării în iubire.
Cei îndrăgostiți s-au evaporat ca aburii în familie,
ceilalți, bronzați și cu inima strânsă,
au alunecat în vârste și în singurătate,
de parcă zeii ar fi ridicat oblic țărmul în zare.
Cum totul se pregătea de iarnă,
zeii aveau să coboare, pe schiuri, din Olimp,
lângă inimi.
Pe când mă priveau amândoi,
câștigasem disputa și am continuat:
„Vă rog să nu-mi cereți să vorbesc din perspectiva
a ceva pe care voi nu vizualizați și nu auziți!
Această recădere în contemplație mie nu-mi place!
Nici Elenei nu i-a surâs
izbucnirea luptei dintre ahei și troieni,
iar ceva din firea ei pacifistă
regăsim în făptura mireselor noastre.
Primul Georgia din L. a pus o întrebare în adunare.
Totuși, nimic din ce s-a dezbătut
nu a fost redirecționat
către particular,
întrucât discuțiile deserveau implicit
interesul fiecăruia în filosofia sofistă.
Dacă voluptatea ar fi bunul suprem,
prietenia nu ar exista?
Amiciția survine din momente grele”...
O întâlnire are farmec
nu în gestul îmbrățișării,
pentru care ne-am fi revăzut,
ci în maxima reciprocității, făurită de noi:
„Află în mine alaiul copilăriei tale!”.
Dar nu vreau să consfințesc întâlnirea de dragoste
acestui fel inocent de importanță.
Străvezia lumină a spaimei
înota, cu aripi de înger, în aer.
Împrejurarea vibra în scopuri
și, când nu se vorbea,
eu nu întrezăream decât buze fără mesaj.
Revederea și impresia ei
îmi pot fi atribuite,
însă, o dată, drept cap uimit de fenomen,
a doua oară, o întâmplare în sine
și nu am încredințarea că mă insinuează lumii suficient,
sub raport de fire.
Sentimentul nu stă în legătură numai cu solitudinea
care îl regenerează; întrucât este determinat de probleme subiective,
îl consider atributul expulzat de vreo ființă solitară, superior imaterială
și hotărât de semantica ambientală.
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”
