Când moșica din vale ne ungea cu miere 
felia de pâine (scoasă din țest),
cu mai mare tragere de inimă 
felia lui Dan Ilie, care îi era nepot, 
mă gândeam eu că astăzi, 
la ani lumină distanță,
tot pe o terasă 
de casă, la început de iunie, 
voi mânca, în voie mai largă, 
întingând bucăți de pâine în borcănelul de miere
și Dan Ilie va fi fiind putregai în pământ?

Voioșia regulilor „Du-te / vino!” a înălțat în soare,
ca pe un balon de săpun, 
ziua aceea de vară, 
în care ne-am zbenguit. 
Și acum, brațele mă dor de la cât am forțat 
la sfoară, 
ca marinarii strângând pânzele în curând.