O pasăre aterizează la robinetul 
din grădină. Bea câte un strop,
se uită în sus, vede în reflexia apei altceva 
decât îi oferă priveliștea frontală
și nu-i face față,
apoi bea iar... Se aruncă, 
în zbor neașteptat, 
spre căpățâna albă a unei cepe și încearcă
a rupe, cu osteneală zvâcnită, un fulg 
sau ceva potrivit a-i aranja burta.
Ea crede că o prind în carte 
și decolează în piersic, pe ram. 
În timp ce scriu, 
alta sau, posibil, tot cea de ieri 
are în cioc niscaiva iarbă mai uscată,
s-o ducă sus, în cuibul populat de pui. 
În urmă, 
o furnică în viteză își caută povara,
pentru a-și măsura puterile. 
Uite cine face tranziția de la preocupările umane,
la acelea ale vietăților- furnica în zi mare!
I se pare că este însăși macaraua 
în stare să  ridice umbra paharului meu, 
la nivelul unui bot de cimpanzeu 
de pluș, aruncat pe șezlongul din soare.