Tensiunea poeziei mă fură din bagajele acestei vieți. 
Cu alte obiecte concurând la colorarea spațiului, 
cuiva, târziu, poate necesară pentru ras - 
voi fi o strălucită lamă, 
fixată într-un aparat cu grătar,
ca să mi se ascundă mai bine obrazul 
pe care-l curăț, în ale cărui riduri adânci,
îmi pierd speranțele. 
Firul stelar va cădea,
sub ascuțimea ideilor mele, 
într-o chiuvetă universală din cosmos. 

Sau poate voi fi prosopul,
de care să se șteargă de tristețe și de chin Dumnezeu.
Suferința divină lasă pete negre în om. 
La judecata de apoi, 
voi fi stors, 
până la a-mi pierde orice păcat, din țesătură.