Sper ca minunatele cercuri,
declanșate în lac, de piciorul tău alb, 
să se coacă în opera lui Mallarmé. 
Urmașii noștri vor regăsi cercurile rumene,
poleite de aurul pletelor tale, 
pe care le-ai desfăcut, din agrafe, 
dinaintea visării mele. 

Aș vrea să mă inviți la tine
și să nu mai sfârșești 
cu prezentările muzeului tău de suflet. 

Biblioteca albă din sufragerie
a strâns, în rafturi, cărțile care, 
prin țel, 
ți-au părut morale. 

Mai târziu, din volumele colecționate, 
ai lăsat să pornească, maiestuos, ca la paradă,
lungi șiruri despre prioritatea în viață. 

Mie, oaspetelui tău,
din perspectiva rațiunii reci,
semantica noțiunilor „obiectiv” și „prioritate”
mi s-a părut aceeași. 

Tu ai râs, 
ascunzându-ți fața în perdea
și ai pretextat că știi mai multe despre mine 
decât mama. 

Cu tremur în glas, 
îți cer: „Lasă, dinspre mare, 
oastea de îngeri,
să ofere delfinului aura curentă,
când ni-l va prezenta!”.