Dacă ar fi să mă refer la inimă, aș spune că, trăind prin ea, sunt de mai multe ori captiv. Întâi, pentru că existența mea se consumă tenebros, între o zi frumoasă fugind pe lângă ferestre și ecranul televizorului.
Apoi, trăind pe deplin lumea filmelor, împărtășesc drama și fericirea personajelor.
În al treilea rând, refugiat în inimă ca într-o ultimă celulă mai puțin plicticoasă, descopăr impulsuri frânte de tristeți așezate în vene, de parcă s-ar deschide o carte nouă.