Iau în piept strigătul trist al guguștiucului.
Încerc să scriu în zborurile lui diurne,
desfăcute printr-o pedalare a imaginarului,
cu litere de ceară:
Bun venit la circul lumii din această vară!

Prin viori, se revarsă turme de scântei,
aspirând să sugrume adormirea comorii.
Urechea vrea să se apere de armonie;
pe scara timpanului nu mai este primit
decât sunetul —
talentul violonistic al lui Paganini.

Scânteile, impure de amețeala serii,
se așază cu burta la pământ
și se târăsc spre vioară
ca niște simple năluci.