L-am dus pe înger 
la noi, în casă. 
Bătea numai dintr-o aripă.
Era mic de tot, 
cât o farfurie. 
L-am așezat pe masă, 
uitându-mă fascinat 
la mecanismul, 
turtit de la impact.  
„Cu o suflare caldă, 
îl refac”. 
-Ce ai, băiete?
-Un înger! răspundeam,
neștiind că numai eu îl vizualizam. 
Ai mei, 
pe bună dreptate, 
intraseră la idei.

Îngerul era din aur pur 
și reflecta obiectele din preajmă. 
Era ca mierea,
o peliculă blândă, 
care lasă ochii să o străbată, 
cu ațintiri. 

(Va urma)