Soarele
a coborât din cer. 

Ciorile, 
când zboară în croncănituri, 
sparg liniștea,
de care s-au lăsat cuprinse, 
cât au stat țepene pe creangă. 

Toate frunzele s-au prăvălit 
peste untul, abia desfăcut, 
din coș; numai o ferigă s-a așezat,
ca șoimul, 
pe umărul tău blând,
murmurându-ți ceva. 
Dintr-odată, 
te-ai pierdut în amintiri,
printre magaziile din față. 

Ramura,
vuind, cândva, a dragoste, 
a căzut în poteci.
Pe caldarâm, 
au rămas urme de sevă uscată. 

Tristețea a înregistrat încă o victorie.