Copila nu era potrivită sufletului meu. 
Eram îngrijit de ierburile proprii 
și, mi-e urât să spun, eram un medic bolnav. 
Mi-a fost de folos să stau aproape, timp îndelungat,
de preocupările iubitei mele
și acest fapt a fost sănătos pentru mine. 
„Ce urâte sunt!” spuneam - „picioarele ei”. 
Și, totuși, ca să relev, întru adevăr,   
nu erau. 
„Brațele ei nu sunt drăguțe”. 
Și, totuși, ca să spun adevărat, 
erau. 
„Ce scundă este!” și nu era. 
„Cât de mult vizează pe altul”. De aici, 
a venit cea mai mare cauză pentru ura mea. 
Și relele sunt vecine cu lucrurile bune:
sub acea greșeală, virtutea în locul viciului, 
a purtat, adesea, învinuirile. 
Cât poți de mult, scade calitățile iubitei tale
și înșală-ți judecata ta, printr-o limită:
„Umflată” (să o vezi, n.m.), dacă este plinuță;
dacă este întunecată la față, 
să fie poreclită „neagră”.
Găsește-i învinuire și în privința zveltei subțirimi 
(a corpului, n.m.).
Dacă nu este necioplită, spune-i obraznică
și dacă este cinstită, spune-i necioplită. 

(Va urma)