Vara, 
soarele urcă mai repede în cer,
treaptă cu treaptă,
pe o scară vertiginoasă 
(a dorinței 
oamenilor de căldură),  
construită în iarnă, 
lângă focul din cămin. 

Pe strada îngustă, două rânduri 
de mașini în contrasens 
claxonează, speriind un graur, 
poposit pe creangă,
pentru un răgaz și el, 
din zborul lin 
prin cerul ca o pânză caldă. 

Un bărbat (în cămașa colorată strident)
trage un căruț pe stradă.  
Unde se gândește să ajungă?
Vârsta, la fel ca pe femeia apărând din curte, 
l-a șubrezit mai rău decât natura 
a zbârcit trunchiul teiului, 
unde am parcat, 
la umbră. 
Cu ochii în scoarță, 
priveghez un traseu de furnici 
ducând în spate gândul meu, care mă unește 
cu florile superioare ale pomului mirositor.