Din caietele mele, anul MMXIV. Natura s-a adăpostit în mine, de frica toamnei

Sunt pentru mine, azi, castanii viguroși,

un templu de minune

îmi pare strada,

aș vrea pe bancă să mă așez

și, în curând, pe foi să trec, în rânduri,

vraja.

E o peliculă de soare,

întinsă printre pomi,

în ramuri, stau cucii, pătrunși

de semeție. Jos, margaretele pe gânduri

s-au pitit, în calea papucilor mamei.

Un șut repede le-a trezit

din melancolie.

La masa din curte,

întinsă în umbră,

sub nuc,

se încing discuții pe loc,

în crengi, vremea veștejind

e un zgomot răgușit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.