Caiet, anul MMXIV (Univers infinit). Sobele naturii

Caiet, anul MMXIV (Univers infinit)
Voi sta în iarbă, 
înconjurat, ca o piesă nouă în ansamblu, 
de miracol și de câteva albine, 
care se dau în spectacol. 

Mi-e sete mai mare, fiindcă s-a încălzit. 
Au dat mucenicii în pământ cu toiege. 
De sub talpa iernii, un arici a scăpat, 
făcând zgomot surd, lângă alee.  

Duduie sobele naturii, pe tot cuprinsul, 
după ce, o iarnă, au ars în subteran, 
ridicând fum gros, pe hornul unor vulcani. 

Deși lanțul se mai aude ca o povară, 
dulăul din curtea alăturată dă vesel din coadă,
când spre el zboară un os, zvârlit de stăpânul mofturos, 
gata să iasă la sapă. 

O, ce poveste spune în cerdac o bătrână, 
despre o... nuntă care a fost. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *