Din caietele mele, anul MMXV. Discul solar

Întind mâinile în aer

și mă agăț de soare.

Indiferent, pe glob,

de unde ai fi privit în acel moment,

m-ai fi văzut pe mine, atașat discului solar

și atâta umbră, de la mine,

s-ar fi extins peste câmpuri

și peste șaua unui cal năzdrăvan.

Ca un Făt-Frumos aș fi aterizat în odaia ta,

cu bucăți de soare, pentru tine, în dar,

ca bijuterii fundamentale.

Aș fi revenit pe planetă,

cu un atribut de a privi, ca soarele

peste o seamă de lucruri,

a căror slabă vibrație se deplasa pe caldarâm ca melcul

și m-aș fi rostogolit în geamul tău,

în fiecare seară,

ca o mână de raze,

pe când m-aș fi aflat cu treabă, nu departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *