Luna stă în cer

și ochii ei sunt eu,

veghind asupra vieții tale,

în această oră.

De ce vremea nu a avut habar de noi,

când s-a decis să plece în cosmos?

Tu îți dezvoltai planurile de viață într-un loc,

eu, într-altul

și vremea în valuri se ducea,

fără a-i trece prin cap să ne apropie,

cum mie, când te-am zărit.

Vreau să văd toate clipele tale,

care au fost fără mine!

Este atât de vechi pământul

și atât de nou e cerul!