Priveliștea e bună…

Mai văd și astăzi luna de atunci,

din călătorie,

cu aceiași ochi –

tot agățată de un cuier, în cer,

în care mai stau haine de-ale vreunui angel.

Oh, ce vedere bună! cu ea mă întorc în mine

și încă mai clatin,

cu o mână de gânduri,

banca primei întâlniri.

Simțindu-ne reci,

pământul aducea, între noi,

pe gura vulcanului din zare,

jar.

Nu întrevedeam ideile de acum,

încercând să ne salte între stele.

În sufletul nostru,

mai adânc

trebuia căutată

simțirea prezentă,

a celor patruzeci și patru de ani.