Din caietele mele, anul MMXIV. Pasărea de la robinet

O pasăre aterizează la robinetul din grădină. Bea câte un strop,

se uită în sus, văzând, în reflexia apei stătute

în jurul țevii, altceva decât îi oferă priveliștea frontală

și nu-i face față. Se aruncă, într-o zvâcnire neașteptată,

spre căpățâna albă a unei cepe și rupe câte un fulg

sau ceva potrivit să-i aranjeze burta.

Acum, în timp ce scriu,

alta are în plisc niscaiva iarbă mai uscată

și o duce în piersic, sus, în cuibul populat de pui.

Uite cine face tranziția de la preocupările mele,

de a transcrie imagini în pagini,

la ale celor alte vietăți, furnica în zi mare! în viteză,

își caută hrana… I se pare că este însăși macaraua

încercând să ridice umbra paharului meu de sifon.

O albină cade pe terasă, dând din piciorușe,

ca o mașinărie fără a fi dreasă,

pentru a-și recăpăta cel puțin echilibrul

și reușește, în cele din urmă, zborul să-l dobândească.

Dar omul de ce nu a recâștigat paradisul?

Ce nu a mâncat albina – din ceea ce i-a fost interzis -,

ce post a ținut,

de la ce păcat s-a abstras,

pentru a putea, din nou, să ajungă la posibilitatea de zbor,

unicul ei rai?

Este mai merituoasă decât un școlar de prim rang?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.