Din caietele mele, anul MMXIV. Panseuri

Caiet, anul MMXIV
Un câine a înhățat luna și, de atunci,
lătratul lui strălucea noaptea. 


Boabele de struguri aclamă, 
cu bruma în gură, 
revenirea la somn, a bușteanului 
care i-a stresat suficient 
să fie dulci. 


Încolo, strigarea un rost mai bun nu are,
decât să-și fie sieși atentă clevetire. 


Depărtarea prea mult seamănă cu vinul,
de parcă un bob de strugure 
a fost stropșit peste tot.   


Magii dau deslușirii materiale fine, 
astfel încât în ele ochiul să-și regăsească motivul 
de a se uita în viitor. 


Copil, 
nu aș fi vrut să accept, când am aflat, 
că trebuie să mă închin altcuiva, lui Dumnezeu 
(prin dreptul de a fi zidit lumea),
în afara părinților. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.