Folclorul literar, astăzi. Cronică de carte

Etnolog, antropolog și scriitor, Constantin Eretescu, o personalitate a exilului românesc din America, a publicat de curând o lucrare despre Folclorul literar al românilor (Ed. Spandagino, București, 2022). Privirea contemporană (subtitlul cărții) asupra acestui domeniu, folclorul, cândva prolific, înseamnă încercarea unei paralele a rostului acestuia cu acela al rețelelor de socializare, efervescente astăzi, care, de fapt, reiterează obiectivul clăcii de altădată, atenuarea imperativelor sociale ori de anotimp, prin comunicare, o modalitate de a face timpul să treacă mai ușor, cu interferențe fictive (sporite, în contemporaneitate, de imagini și clipuri video, transmise prin computer și alte aparate sofisticate) în viața altora. În mediul online, precum în creațiile orale de odinioară, se reflectă evenimente diverse, a căror natură este propagată, după firea oamenilor, însă cel mai adesea, prin reformulări sau pictograme inventate cu umor. Asistăm, cu adevărat, la un spectacol al lumii, despre care făcea referire, desigur la alt mod, Shakespeare sau Eminescu, odinioară. În Câteva clarificări și reașezări, multe repere și căi deschise, plasate la începutul lucrării, Constantin Eretescu insistă asupra funcțiilor de bază ale folclorului literar, care a intrat în raza cercetării relativ târziu, după ce romanticii germani i-au relevat importanța: „în creațiile orale, poporul și-a înfățișat credințele, a descris momentele esențiale ale existenței omului sau evenimentele care priveau întreaga comunitate, munca, bătăliile, epidemiile, primejdiile naturale”. Noutatea cărții de față o reprezintă însăși gruparea creațiilor populare în Folclorul obiceiurilor, Folclorul tradițional și Folclorul orașului, o trilogie ingenioasă, care permite sondarea trecutului istoric, precum și a urbanului, mediu care, de obicei, era privit separat de acea „cultură minoră” a satului, despre care scria Lucian Blaga, în Trilogia culturii. În Folclorul obiceiurilor, Constantin Eretescu include „obiceiurile calendaristice” (Colindele, Plugușorul, Sorcova, Drăgaica, Vasilca) și „obiceiurile fără dată fixă” (Paparuda, Caloianul, Cununa), în Folclorul tradițional, se oprește asupra capodoperelor Miorița și Meșterul Manole, balade care întruchipează cele două mituri fundamentale ale poporului român, mioritic și cel al jertfei creatoare, precum și asupra Doinei, o specie lirică de rafinament, și a Strigăturilor, care conțin versuri satirice, parvenite de la cutumele romanilor, de a-și fi persiflat comandanții, la anumite date din calendarul cazon. Această parte secundă mai cuprinde capitolele Proverbele, zicătorile și ghicitorile și Proza (Legenda, Povestirea, Basmul despre animale, Basmul fantastic, Cenușăreasa). În partea a treia, Folclorul orașului, poate cea mai căutată de către cititori, fiind ei înșiși martori activi ai închegării genului, figurează Anecdotele, Bancurile, Zvonurile, Legendele urbane. Cele trei secțiuni sunt însoțite de câte o Bibliografie consistentă. Constantin Eretescu este un autor inventiv și dornic de comunicare. Astfel, lasă libere, la final, câteva pagini, intitulate Însemnări, acolo unde cititorii pot ei înșiși îmbogăți lucrarea cu panseurile lor. Obiectivul primordial al acestei cărți de actualitate îl constituie intenția autorului de a apropia folclorul de obiceiul indestructibil al tinerilor de astăzi, de a naviga în neștire pe internet: „Când aud de folclor, cei mai mulți se gândesc la Miorița sau la Toma Alimoș, toate învățate la școală, la cântece și jocuri populare, pentru că le mai văd și aud la televizor – pe scurt, la ceva învechit și, în mod cert, legat de viața la sat. Arareori se întâmplă să asocieze folclorul cu internetul, bunăoară, deși n-ar face rău: rețeaua globală chiar este principalul canal de răspândire a unor creații recente cât se poate de… folclorice” (Constantin Eretescu).      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.