Caiet, anul MMXIV (Univers infinit). Acul din mansardă

Caiet, anul MMXIV (Univers infinit). Acul din mansardă
Transpir, mergând pe stradă.
Soarele nu mai are nicio însemnătate pentru mine, 
pentru că m-a prins oboseala. 

Bucuria de a mă uita în curțile oamenilor 
s-a topit, odată cu zăpada. 

Strig la poartă, după un coleg de clasă.
Ca niște bănuți de aur
zornăie glasul gâștelor. 

-Hai să dansăm! aud o fetiță, 
ieșită, pe poarta deschisă, în stradă. 
Ca o petală îmi tremură în mână. 

Cu surda-i ureche, lipită de ață,
un ac de cusut zăcea, 
aproape neștiut, 
într-un ochi de apă. 
Și-a făcut apariția, 
la geamul de la mansardă,
un băiețaș, al cărui degetar 
sclipea în soare,  
în timp ce o mâță, pe burlan, 
își executa numărul de acrobație,
cu mare înverșunare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *