Caiet, anul MMXIV (Univers infinit): Hai în poiană! (Variantă)

Te sărut acum destul de mult, 
pentru nu a avea, mai târziu, impresia
că ar mai fi fost loc pentru vreo mângâiere,
în clipele întâlnirii. 

Orice revedere a noastră
are o parte întunecată pentru tine, 
pe care încă nu o știu; o stăpânești 
cu istețul tău gând,
însă inima îți suferă atât de intens!
Bătaia ei dureroasă 
iese ca o toartă de goarnă, 
spunând urechilor (care aud)
tristețea înfundată, ca într-un sac, 
în adânc...

Hai! în poiană, 
să ne învârtim 
pe lângă femeile care 
au ales, astăzi, să coasă. 
Am haină, 
ieri achiziționată, 
și vreau să vezi cum îmi stă.

Tămâioarele s-au înșirat...
Se plimbă, din floare în floare,
albina, până la ceasul cel mai întârziat. 
  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *