Din caietele mele, anul MMXIV. Plumbul de noiembrie

De ce să caut să scriu poemul cel mai bun,

când vremea, în trecere, are poezia ei,

bătută pe stâlpi?

Pe stradă, sub plumbul lui noiembrie,

am avut curajul să-mi spun

că nu există fericire.

Mica îndoială în a crede aceasta

mă apropia de orice detaliu al străzii,

de a cărui prezență pură ajunsesem a mă bucura

atât de mult, încât socoteam

că fericirea este viața de fiecare moment.

M-am uitat la pomii galbeni de pe drum

și inima a sărit de pe coarda comunului,

spre aceea următoare, a înfiorării de la culoare.

O, vremea! pe care secunda o definește

și ne aduce descoperirea viitorului pe pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.