De ce să caut să scriu poemul cel mai bun,

când vremea, în trecere, are poezia ei,

bătută pe stâlpi?

Pe stradă, sub plumbul lui noiembrie,

am avut curajul să-mi spun

că nu există fericire.

Mica îndoială în a crede aceasta

mă apropia de orice detaliu al străzii,

de a cărui prezență pură ajunsesem a mă bucura

atât de mult, încât socoteam

că fericirea este viața de fiecare moment.

M-am uitat la pomii galbeni de pe drum

și inima a sărit de pe coarda comunului,

spre aceea următoare, a înfiorării de la culoare.

O, vremea! pe care secunda o definește

și ne aduce descoperirea viitorului pe pământ.