Întind mâinile în aer

și mă agăț de soare.

Indiferent, pe glob,

de unde ai fi privit în acel moment,

m-ai fi văzut pe mine, atașat discului solar

și atâta umbră, de la mine,

s-ar fi extins peste câmpuri

și peste șaua unui cal năzdrăvan.

Ca un Făt-Frumos aș fi aterizat în odaia ta,

cu bucăți de soare, pentru tine, în dar,

ca bijuterii fundamentale.

Aș fi revenit pe planetă,

cu un atribut de a privi, ca soarele

peste o seamă de lucruri,

a căror slabă vibrație se deplasa pe caldarâm ca melcul

și m-aș fi rostogolit în geamul tău,

în fiecare seară,

ca o mână de raze,

pe când m-aș fi aflat cu treabă, nu departe.

Luna stă în cer

și ochii ei sunt eu,

veghind asupra vieții tale,

în această oră.

De ce vremea nu a avut habar de noi,

când s-a decis să plece în cosmos?

Tu îți dezvoltai planurile de viață într-un loc,

eu, într-altul

și vremea în valuri se ducea,

fără a-i trece prin cap să ne apropie,

cum mie, când te-am zărit.

Vreau să văd toate clipele tale,

care au fost fără mine!

Este atât de vechi pământul

și atât de nou e cerul!

Mă gândesc la atâția strămoși,

de la anul 1500 înspre actualitate,

care au stat ca mine, sub cerul liber, în curte…

Intenționau să meargă în sat, la conducător

și să-și afirme părerea,

cât de greu îi apăsa imboldul de a-și apăra neamul?

Se pregăteau să reziste năvălitorilor

și din brațele acestora să-și recupereze avutul?

Inima lor ce bucurie purta?

Care-i mijlocul prin care se puteau apăra?

Se uitau la câinele din ogradă

și regretau că nu i-au dat să mănânce mai mult,

să aibă o nădejde acum în el,

precum vechiul roman din fresce, însoțit în dreapta

de un Cane Corso, pregătit să ia de ceafă dușmanul?

S-au adunat în poiană,

au pus cap la cap vreun plan de bătaie?

Dar dacă toate acestea nu s-au închegat,

cum au dat la fund umilința ulterioară atacului străin

și din ce motive și-au luat avântul

de a mai trăi și de a merge, a doua zi, la plug?

Ce mai însemna cina pentru strămoșii mei?

Mă uit pe bolta nopții.

Unde-i planeta aceea locuită de alții?

Au ei vântul acesta care mă răcorește în spate?

E pace și în alte grădini.

Un bec puternic stă aprins.

Aparate de zbor stau în cer și plănuiesc să vină încoace?

Le-aș trânti o scrisoare –

să rămână acolo unde sunt,

fiindcă pământul are neajunsuri.